Sau recenzia unei cărți excelente
Bă, voi sunteți oameni tare faini așa că, ca să vă răsplătesc, pe mine, dar mai ales pe voi prin a vă prezenta aici recenzia unei cărți frumoase(colegi, cartea asta ne-ar fi ajutat puțin la Antropologia Comunicării). Știu, o să ziceți că Ovidiu e nașpa, nu prea citește el cărți, ce recenzie de carte ar putea să facă omul ăsta? Ei bine, am să vă răspund prin ceea ce-o să scriu aici și, am încredere că pot să fac o recenzie de carte suficient de bună încât să impresioneze ochii contestatarilor.
Am la dispoziție 20 de minute să o fac și, am să mă încadrez în timp. La final, am să fiu sincer și am să vă spun dacă m-am încadrat în timp. Cele 535 de pagini mi-au luat 2 zile și un pic să le termin, aș fi putut juca vreo 60 de meciuri de baschet a câte 7 puncte(1 punct/coș) în tot timpul ăsta. Aș fi înscris, în funcție de cât de în formă sunt, în jur de 2/3/4 puncte/meci, adică 2/3/4X60=120/180/240 puncte. Așadar, să-ncepem.
Martin Eden este o carte ce inspiră. E viață. Despre povestea unui om sărac ce, a vrut, subit să devină un burghez. Acest marinar voia să evolueze pe scara socială vrând să devină om cult, doct. Împins de la spate de iubirea ce i-o purta lui Ruth Rose, de proveniență dintr-o familie înstărită îl face să vrea o evoluție în viața sa. Tânărul din San Francisco vrea să devină și el ca Ruth, considerând-o de un nivel ridicat în ceea ce privește cunoștințele, starea socială și tot ceea ce însemna clasa din care făcea ea parte în acea vreme, la începutul secolului 20.
Și începe. Vizitează biblioteci, se documentează, ajunge să facă critică; toate acestea fiind ajutat de Ruth. Avansează foarte rapid, în așa fel încât începe să scrie el cărți la rândul său. Scrierile sale nu sunt, cum era de așteptat chiar atât de vândute. Are probleme financiare, dar, asta nu-l împiedică să se căsătorească cu Ruth.
Toate bune și frumoase, însă, Ruth îl părăsește, la fel și prietenul său cel mai bun, Brissenden(un om foarte cult, filosof, agnostic). După aceasta, rămâne singur pe lume, nu mai are nimic din ceea ce avea, familia și prietenii îl părăsesc și, rămâne singur în bătaia vântului, însă... ceva se întâmplă și roata se învârte. Scrierile sale devin din ce în ce mai vândute, cu timpul îi reintră în grații lui Ruth care, îl vrea înapoi, însă, ceva se întâmplă. Martin își dă seama de minciuna în care trăiește. Consideră societatea falsă și ipocrită datorită faptului că vede ce se întâmplă în aceasta, prin scrierile sale. Acesta consideră că nu are rost să mai trăiască și, se sinucide pentru că nu mai suporta falsitatea în care trăia.
Așa se termină
Ceea ce am constatat este faptul că, pasionat de wikipedia ce sunt(pentru că, e fain să citești o carte, dar mai fain este să te și documentezi despre ea, după), este faptul că de fapt, cartea este foarte asemănătoare cu viața lui Jack London - făcând referire aici la aspectul social. Se pare că, cartea urmărește traseul autobiografic al său, cu comparații bineînțeles. Jack London provine dintr-o familie de tâmplari, care, crescând și vânzând ziare, ori fiind mână de ajutor în fabrici de conserve, ajunge să evolueze pe scara socială. Datorită condițiilor grele pe care le-a trăit, scrierile sale capătă o influență puternică mai târziu. Eu am citit două cărți de-ale sale, aceasta și Colț Alb, ambele conțin detalii despre societatea burgheză, în care țărănimea este "sclavul" oamenilor bogați și care, arată povestea, unor elemente ce trăiesc laolaltă; bogații și săracii - bogați ce asupresc săracii, sau, îi îndeamnă ori influențează ca, singurul lor scop în viață este să devină ca ei, ori să fie asupriți de aceștia.
Colegi. Știți de Herbert Spencer? Da, de la cursul de Antropologia Comunicării. Jack London îi demontează serii întregi de concepții despre evoluționism și darwinism. Jack London nu este de acord cu unele din cercetările lui Herbert Spencer, unul dintre cei mai apreciați antropologi ai istoriei - dacă veți citi cartea, ideile lui Herbert sunt contrazise în scrierile lui Martin Eden "aka" Jack London.
Concluzii
Martin Eden merită citită. Conține istorie și societate. Se poate plia foarte ușor chiar și pe lumea de azi, deoarece din câte se știe este de recunoscut faptul că, astăzi, valorile umane încep să dispară, datorită faptului că nu sunt acceptate de societate, fiind chiar repugnate. Scrierea despre care vă menționez poate produce scârbă față de societate, dar vă poate și deschide ochii cu privire la lumea în care trăiți și valorile pe care trebuie să le urmați. Așadar, citiți-o că merită.
Nu m-am încadrat în timp, ce-i drept, am depășit timpul cu 4 minute, dar, tot e bine(cu tot cu corectură va dura totul 30 de minute, adică 3 meciuri de baschetX7 coșuri, 3X2/3/4 coșuri(în funcție de forma în care mă aflu)=6/9/12).
Recenzie? Da. O recenzie trebuie să conțină, descrierea acțiunii - pe scurt, introducerea, actorii principali, concluzia autorului și, concluzia personală. M-am descurcat. :)
V-am salutat și, sper că v-a încântat ochiul critic ceea ce am scris eu aici. O zi bună, chiar dacă-i vreme ploioasă.






o carte ce merita citita, daca n-ati facut-o pana acum